Oricâtă importanţă primordială are rolul mamei, rolul tatălui nu rămâne cu mult mai prejos deoarece aşa cum trebuie să existe doi oameni care să conceapă un copil, tot astfel, trebuie să existe tot doi care să ajute copilul să se realizeze ca om motiv pentru care neparticipând la experienţele infantile fundamentale, ei ajung nişte străini pentru copil, câteodată temuţi şi detestaţi, uneori simpatici dar cel mai adesea indiferenţi; nu vor lăsat decât un gol şi o absenţă în zonele personalităţii copilului pe care tocmai ei aveau datoria de a le însufleţi.
Cum afectează aceasta pe copil? Psihologii au ajuns la concluzia că absenţa tatălui are drept consecinţă nedobîndirea încrederii în sine care este necesară pentru a-şi fixa obiective precum şi în încercarea de a le atinge. Astfel, structura personalităţii copilului rămâne deficitară având implicaţii grave în ceea ce priveşte orientarea personală şi către realităţile extrafamiliale. Prezenţa tatălui este la fel de importantă ca cea a mamei deoarece atunci cînd tatăl lipseşte, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, dezvoltarea băieţilor are de suferit în sensul că aceştia sunt mai puţin maturi, mai puţin siguri pe masculinitatea lor şi stabilesc mai puţine relaţii cu semenii lor. Totodată, manifestă mai puţină încredere în ei înşişi, sunt mai puţin siguri pe viitorul lor iar standardurile lor morale sunt mai puţin interiorizate, false rezultînd, astfel, că tatăl contribuie substanţial şi la formarea stăpânirii de sine, a conştiinţei şi conduitei morale a copilului.
Absenţa tatălui în viaţa copilului şi, implicit, în creşterea şi dezvoltarea acestuia, favorizează ca personalitatea copilului să devină prea expansivă pentru a mai putea fi stăpânită de către mamă moment în care poate lua amploare prin apariţia unor influenţe a unor prietenii greşite astfel devierea morală a copilului nu va mai putea fi oprită. S-a constatat că taţii adoptă o funcţie de deschidere către lume pentru copiii lor. Copilul are nevoie de stimulare într-un mediu securizant. Prin intermediul interacţiunilor preponderent lucide şi fizice cu copilul, tatăl îl ajută pe acesta să se consolideze din punct de vedere emoţional şi cognitiv devenind, în acest mod, catalizator pentru copil, îl va ajuta să înveţe să îşi asume riscuri, să aibă iniţiative, să exploreze, să facă faţă obstacolelor, să se afirme ca personalitate în faţa celorlalţi care îl înconjoară.
În altă ordine de idei, absenţa sau prezenţa discontinuă a tatălui în viaţa copilului poate explica problemele de adaptare socială, mai ales a băieţilor.
Autor: Irina Nadia
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu