Rolul tatălui în creşterea şi dezvoltarea copilului

Ideea de tatăl ideal a rămas de secole. Cu toate că apare ca o fantezie, acesta este caracterizat ca fiind frumos, agreabil, puternic, zvelt şi cu alură atletică, mereu vesel, prietenos, sociabil, optimist şi plin de energie, dovedeşte diplomaţie, tact şi fler în tot ceea ce înterprinde. E sensibil, manierat, cultivat şi respectuos.

Pe lângă rolul biologic necontestat al tatălui, acesta, ca şi mama, participă în mod direct la îngrijirea copilului. Aportul său constă în tandreţea lui care produce stări de mulţumire; în braţele lui copilul încearcă sentimente de siguranţă. În plus, tatăl îl iniţiază, treptat, în viaţa socială obişnuindu-l, pas cu pas, cu regulile jocului, ale familiei, ale societăţii. Iar după vârsta de patru ani, sau chiar mai târziu, rolul tatălui este acela de a iniţia copilul într-un sport, o activitate fizică în care relaţia copilului cu propriul corp să fie întărită, sau în exploatarea naturii. În acest mod tatăl îi insuflă copilului curaj pentru a explora lumea largă susţinându-l în aceste încercări.

De cele mai multe ori copilul este impresionat de prestanţa şi forţa fizică a tatălui care poate fi atât de plăcută pentru copil pentru că are o funcţie protectoare şi securizantă dar în acelaşi timp ea poate fi ameninţătoare deoarece impune respectşi supunere. Trăsăturile cele mai des atribuite tatălui de către copil sunt puterea si agresivitatea manifestate sub forme diferite. Astfel, tatăl, devine pentru copil un personaj interesant şi atrăgător furnizând acestuia un ingredient necesar forţelor complexe care contribuie la formarea caracterului şi personalităţii sale.

Tatăl simbolizează imaginea dragostei, a sprijinului şi al siguranţei pentru mamă şi, implicit, pentru copil, oferind soţiei sale sprijinul afectiv graţie căruia ea poate întâmpina copilul cu acel sentiment de fericire şi cu acea dispoziţie armonioasă căre îi sunt indispensabile. Tatăl are rolul de patriarh al familiei, cel care asigură veniturile necesare supravieţuirii familiei şi protecţia fizică a membrilor familiei sale. El reprezintă autoritatea şi universul social în procesul educativ familial. Spre deosebire de rolul mamei, care este direct, rolul tatălui operează sub forme difuze, indirecte, în primul rând prin influenţa pe care tatăl o exercită asupra mamei, asupra sentimentelor sale de siguranţă şi încredere, asupra echilibrului său interior, prin contribuţia, de cele mai multe ori hotărâtoare, la asigurarea condiţiilor economice ale familiei, la formarea şi stabilirea climatului familial.

Indiferent de vârstă, copiii şi tinerii, apreciază cel mai mult un tată care are răbdare şi timp să se ocupe de ei. Cu alte cuvinte, tatăl, pe lângă întrebuinţările pe care le are în calitate de cap al familiei, trebuie să-i includă continuu pe copii în programul său transformând severitatea în seriozitate, le controlează carnetul de note, verifică dacă menţin curăţenia în cameră, îi duce la plimbare, în parc, la meci, la un spectacol cu formaţiile muzicale preferate, le oferă uneori câte un cadou şi acceptă regulat conversaţiile, discutând pe cele mai diverse teme. 

De asemenea, importanţa prezenţei tatălui în creşterea şi dezvoltarea copilului constă în procesul de stabilire a identităţii sexuale. Pentru băieţi, are menirea în confirmarea propriei masculinităţi motiv pentru care acesta trebuie să-şi încurajeze fiul (fiii) să îşi dezvolte aptitudinile personale şi nu să îi critice sau să le compare performanţele şi aptitudinile cu ale sale. Este importantă implicarea sa în relaţia cu fiii lui deoarece îi iniţiază în activităţi specific masculine fără însă a le cere cu orice preţ performanţe deosebite ci încurajându-i şi descoperind ceea ce îi place fiecăruia mai mult să facă. Pentru fete, iubirea tatălui este importantă pentru identificarea şi recunoaşterea feminităţii prin susţinerea fiicelor în construirea unei identităţi feminine solide, având o bună relaţie cu ele şi fiind alături de ele în momente dificile, încurajându-le.

Aşadar, contrat creinţei obişnuite că sarcina creşterii şi eucării copilului ar reveni exclusiv mamei, prezenţa şi intervenţia tatălui în educarea copilului sunt necesare datorită faptului că începe să vorbească de timpuriu şi petrece mult din timpul său liber jucându-se cu copilul său transmiţându-i acestuia experienţe specifice şi modalităţi necesare pentru a depăşi obstacolele. Relaţiile care se stabilesc între tată şi copil cu tot ceea ce presupun ele, ataşament, afecţiune, influenţează, pe de o parte, dezvoltarea socială, emoţională şi intelectuală, iar pe de altă parte, elaborarea şi formarea comportării de rol specifice sexului.

În familie, rolul de model al tatălui are aspecte mult mai pregnante decât rolul de model al mamei însă asta nu duce la o discriminare a rolului mamei în viaţa copilului deoarece aceasta nu deţine monopolul afecţiunii aşa cum nici tatăl nu deţine monopolul autorităţii.

Autor: Irina Nadia