Copilul vine pe lume echipat cu tot ceea ce este nevoie pentru a răspunde la solicitări şi pentru a învăţa motiv pentru care se poate afirma că el este, încă de la naştere, un sistem sensibil, reactiv şi activ, hedonist şi care învaţă în permanenţă.
Dimensiunea şi greutatea nou-născutului variază. Cei mai mulţi dintre ei au o dimensiune cuprinsă între 50-53 de centimetri cu o greutate cuprinsă între 2.500 şi 3 kilograme. Din punct de vedere al dezvoltării fizice, capul este foarte mare în raport cu restul corpului ceea ce evidenţiază faptul că creierul este dezvoltat în proporţie de 25% din creierul adultului pe când corpul reprezintă doar 5% din cel al adultului.
Nou-născutul prezintă la naştere câteva reflexe, adică răspunsuri fizice involuntare. Unul din cele mai importante reflexe este cel respirator al cărui rol este să asigure menţinerea adecvată a oxigenului din organism. Un alt reflex este cel care asigură menţinerea constantă a temperaturii corpului urmat de reflexul păşitului care va dispărea dacă nu este întărit. Un alt reflex, la fel de important, este cel al suptului. Se ştie că el suge cam tot ce ajunge la gura lui: degetul, biberonul etc. O dezvoltare evidentă a mişcărilor copilului apare după vârsta de 3 luni prezentând mişcări adecvate, orientate, elaborate. Astfel că, până la 5-6 luni, copilul prezintă următoarele abilităţi motorii: întoarce capul la 90 de grade cînd este aşezat pe burtă, se rostogoleşte, îşi ţine capul, stă fără sprijin, se întoarce singur de pe o parte pe alta, îşi formează gestul de apucare. Spre vârsta de 12 luni mişcările devin din ce în ce mai complexe, mai ample, mai voluntare şi reuşeşte să meargă singur.
În ceea ce priveşte dezvoltarea cognitivă, primul an de viaţă se caracterizează prin achiziţia obiectului permanent care se referă la faptul că acum copilul înţelege că obiectul continuă să existe chiar dacă acesta nu mai poate fi văzut.
Limbajul începe să se dezvolte chiar de la naştere. Copiii comunică prin sunete şi gesturi. Astfel că, de la naştere până la 6 luni, copilul emite sunete întâmplătoare care pentru părinţi au valoare de semnalizare. În perioada 6-10 luni copilul emite seturi repetitive de sunete care vor antrenata aparatul fonator în vederea vorbirii articulate. Tot în această perioadă sunt produse şi consoanele. 10-12 luni reprezintă perioada în care copilul tinde să imite structuri sonore simple care nu au nici o semnificaţie pentru el dar pe care le aude la persoanele din jurul său.
Bucuria, surprinderea, supărarea, teama, neplăcerea, interesul pentru ceva anume, faptul că poate plânge, poate privi în ochi, se poate agăţa de cineva şi poate reacţiona pozitiv la mângâieri sunt considerate a fi forme de manifestare emotivă ale nou născutului. Spre vârsta de 3 luni acesta începe să surâdă mai mult persoanelor pe care le vede în mo obişnuit şi mai puţin necunoscuţilor. La 6 luni se conturează teama de străini dar va dispărea în jurul vârstei de 1 an. Tot la 6 luni apare adevăratul ataşament faţă de persoana care se ocupă de el în mod curent, de obicei, aceasta este mama.
Autor: Irina Nadia
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu